Wednesday, May 23, 2012

la scoala

... asa ca azi am dat pe la scoala. facultatea e la marginea orasului. partea funny? aceasta e plasata in mijlocul campului, inconjurata de oi albe si negre, de pui de animalute si de ciori care ataca.
... tin minte cum asta iarna ma intorceam mandra de la supermarket cu un corn cu ciocolata. eram singura-n camp. toti erau la cursuri. ma simteam privita, si s-a dovedit a fi adevarat, fiindca am fost atacata cu brutalitate in clipa urmatoare de niste ciori fabuloase, care cu ghearele lor uriase veneau spre mine... ochii lor erau tulburi, si strigatul asurzitor. cu vitejie nemarginita am incercat sa le fentez, dar acestea, nemernicele, si-au chemat ajutoare si-au navalit cu toatele pe cornul meu si pe mainile mele. cronici din acele zile nu s-au mai gasit.
... o gramada de file lipsesc din jurnal, insa acestea ne plaseaza aproape de timpul actual, cand soarele a rasarit peste taramul olandei si frigul s-a scurs in pamant, departe de noi. erau 18 grade. olandezii siroiau pe strazi in slapi si chiloti. pajistile facultatii se transformasera in oceane de studenti dezbracati si prajiti de soare. aveau creme de corp anti-arsura si umbrelute si inghetata si sucuri si ierburi aromate. imi amintesc bine fetele lor, fiindca legenda s-a petrecut chiar intr-una din zilele de ieri. lipseau micii si berea. lipseau cu adevarat...  precum noe si arca lui, treceam si eu pe bicicleta mea cea noua ( pe care n-o voi imprumuta nimanui ), pe-o carare ce despartea in doua oceanul de extraterestri dezbracati. cu cat ma apropiam mai mult de cladirea facultatii, cu atat simteam mai puternic vibratia placuta a statului la cursuri, mai ales la cel de statistica (mama mea imi citeste blogul). mare fu gloata olandezilor, si plina de furie involburata in vorbe si povestiri. scoteau pe gura sunete care nu mai ajunsesera pana atunci la urechile mele umile. parca ieseau demoni mici de sub limbile lor, si fugeau care pe unde apucau, pe campurile cu oi. cu greu am ajuns in parcarea facultatii, unde-am descalecat a mea bicicleta noua si frumoasa (sa fie clar, n-o dau la nimeni) si-am intrat falnica pe usile rotative.
...si iarasi lipsesc cateva file. mai stim din vorbele poporului cum ca ora de statistica n-a fost asa interesanta. izvoarele, insa, spun ca imediat dupa curs ar fi urmat o pauza de vreo doua ore, in fata careia putini au supravietuit... restul s-au retras umili, ucisi de plictiseala si caldura, spre casele lor indepartate. ma aflam astfel in fata facultatii, uitandu-ma la ceas. picioarele nu m-ascultau, iar ochii-mi adormeau de buna voie intr-un punct anume, indepartat de lumea de la suprafata. eram pe moarte, iar camarazii mei de razboi erau si ei, probabil, raniti printr-o pasune sau prin paturile de-acasa. ajunsesem la punctul culminant, cand am vazut cum mi se insira in fata pleoapelor imagini cu momente din viata mea. niciuna nu era plasata la scoala... si-mi era clar acum. destinul meu era sa zac la soare.
se spune ca ultima clipa a oricarui lucru e impachetata intr-o putere inzecita. cu bravele-mi picioare, cu ochii mijiti, cu ultima suflare, ma prabuseam la pamant... simteam cum lenea ma trage tot mai mult, si ma strange in bratele ei fabuloase. se mai zice in popor ca zeul Ra se ingaduieste mereu in clipa cea mai cumplita a muritorului, caci deodata soarele a disparut de pe campul de lupta si s-a afundat in niste nori negri si nervosi, care au dat navala si-au inceput sa urle, sa vuiasca si sa toarne crunt peste noi. vijelia s-a pornit si in randurile dezbracatilor, si-au inceput cu totii sa-si ia picioarele la spinare si sa spintece pamantul cu iarba lui cu tot.
si a trebuit sa raman la cursuri.
se dedica elenei albu.

No comments:

Post a Comment