Wednesday, May 16, 2012

la spitalul municipal


ma grabesc spre metrou, am intarziat deja. trebuia sa ma intalnesc cu simona de 5 minute.lujerului, am plecat spre eroilor. ea-i studenta la medicina acum.Nu-I mai nimeni prin metrou; pana si oamenii care sunt, sunt tacuti. Afara-s 38 de grade, si-ajung, in sfarsit. pe unde-o fi? m-a sunat de 100 de ori.o vad, si nu s-a schimbat prea mult. merg, oare sa ne imbratisam mai intai? ciudate sunt intalnirile astea.o vad, ma vede, o pup, ma pupa, ne ferim privirile in mod politicos.E o revedere frumoasa. o intreb, "si..? unde mergem? eu nu stiu nicio terasa p-aici... nu prea cunosc zona."  ea propune o discutie linistita pe banca, in parc. E prea cald afara. Propun sa mergem pe lipscani. E prea departe.ii zic, "da' vreo terasa, ceva? pe-aici prin zona?" si spune cu ochii mari, "da, e o terasa la etaju' paispe la spitalul municipal. nu-i departe! am mai mers acolo, au si de mancare!"singura optiune si nu suna rau deloc. etajul paispe... presupun ca-i priveliste mare! o las sa ma conduca pe la trecerea de pietoni. discutii minore despre ce-am mai facut, mai suna telefonul, mai urla vreo tiganca pe strada si ne mai uitam. cativa pasi si am ajuns in curtea spitalului. "o secunda", zice. imi intorc capul si-o vad cum scotoceste in geanta dupa ceva. hm. nu mai e asa blonda cum mi-o aminteam. si parca avea parul mai cret! are fata de doctor. chiar are. isi scoate din geanta un halat, si-l pune pe ea. ... nu stiu ce sa cred. isi arunca iar geanta pe umar si-o ia inainte. o urmez.intram in spital. Cu totii stim cum sunt spitalele. Eu nu ma dau in vant dupa ele. E cald, ma vait tot timpul.Ma trage de mana printr-un labirint de holuri. Parca am fi la o petrecere in pijamale. Nimeni nu pare bolnav pe-aici. Suntem intr-un spital.Se deschide un hol urias in fata noastra. Simona se grabeste prin multime, oamenii asteapta ceva. Sunt doua lifturi. Sunt fata in fata. Oamenii inca asteapta. Se posteaza si ea la coada, si-mi face semn sa vin mai repede. E mult prea cald, imi tarai picioarele pana ajung langa halatul ei de student la medicina.O doamna la vreo patruzeci de ani sta stana de piatra in fata noastra. Coatele-I sunt arcuite intr-un unghi exact, incat daca ai vrea s-o depasesti n-ai putea pe niciunde. Mai e un domn, un anume domn linistit, care sta la baza cozii. E imbracat frumos, lucios, cu pantofi de lac negri. Niste pipite barfesc undeva in dreapta despre ce parteneri de sex au mai avut. Niciun doctor, nicaieri. O batranica se uita urat la pipitele barfitoare. Parca asteapta sa ia o pauza, sa se bage si ea in vorba. Pana la urma s-au dovedit a se cunoaste reciproc. Batranica era un fel de matusa, pipitele erau vreun fel de nepoate.Toata gloata asta trebuie sa aiba vreo 30 de oameni deja. Ma intreb cati incap de fapt intr-un lift. Ma intreb de ce nu vine, de fapt, niciun lift, si n-apuc sa ma-ntreb bine fiindca toata gloata ma ia pe sus intr-un fel de maraton spre stanga. Lumea se-mbulzeste si-si da coate catre liftul gol acum. Se-aud vociferari cum ca asa-i numai in Romania. Numai in Romania is lifturi asa. Numai in Romania lumea se-mbulzeste. Numai in Romania se critica Romania, si eu nu mai inteleg nimic. Imi amintesc de simona, si ridic capul ca un un strut, la spitalul municipal. O vad mica, roz cu alb, undeva in coltul liftului. E clar, in asta trebuie sa intram! Devine o lupta, devine un razboi, primesc niste coate in piept si uite c-am intrat. Mai intra vreo cinci. Sunt printre ultimii. Liftul se zguduie si-ncepe sa urle ca o pasare nebuna. Ma invart cu fata spre usile glisante, si-n fata mea nu-I nimeni altul decat “straluciosul” cu pantofi, de mai devreme. In spatele liftului se-aud vocile pipitelor. Doamna cu coatele e-n mijloc, privind victorioasa spre cei care au ramas pe-afara. Liftul urla in continuare, se face liniste. “Liftu’ e solicintant deja, cineva tre sa se coboare, al’fel nu urca cu nimeni!”, aud cum bolboroseste gros si tare cineva, sau ceva. Lumea tace in continuare, iar pe un scaun, langa butoane, ca un fel de morman de grasime intr-un sac de haine este sursa ragetului de mai devreme. Maria, dupa ecusonul ei, nu priveste nicaieri altundeva decat in fata. Pare de neclintit, de neindurat. Liftul urla in continuare si nimeni nu zice nimic. Nimeni nu misca, nici macar eu. E prea cald. E prea multa tensiune. M-as vaita, dar simona e la mama naibii, strivita intre pipite si un mosulet simpatic. Criza continua, si Maria nu se indura deloc. Tace si asteapta ca cineva sa coboare. Sunt prinsa intre oameni. Nu miroase prea placut. Cred ca inca n-a coborat nimeni. Nu vad pana in fata de tot. tacerea continua, continua si tipatul lifului, continua si respiratia apasata a mariei. Imi vine sa rad, si din spate se-aude: “haideti domnule”, facandu-se referire la “stralucios”, “coborati odata ca ne grabim si noi!”. Maria nu zice nimic. “Nu cobor nici de-al dracu’! astept de o ora la lift!”, zice straluciosul privind numai in jos. Alti oameni s-au adunat in fata liftului nostru si privesc inauntru acum.Maria: “Liftul nu pleaca pana nu coboara destui oameni incat sa nu mai sune!”Straluciosul: “Eu nu cobor. Sa coboare alea din spate care tipa.”Pipitele: (murmur nedefinit cu cateva cuvinte sonore precum “sex” presarate ici si colo)Simona, din priviri: “Sa nu cumva sa cobori tu! Las’ sa coboare altii!”Eu, din priviri, catre simona: “Da, iti sta bine in halatul ala! Astia cred ca esti doctor!”Liftul striga in continuare, nimeni nu face nicio miscare.Straluciosul e impins cu brutalitate in afara liftului de catre doamna cu coatele.Pipitele se opresc din murmurat.Un “asa ceva numai in Romania se poate intampla” timid se-aude din spate.Maria asteapta, se intinde, bea o gura de apa, isi aranjeaza parul.Straluciosul accepta sa iasa din lift, lumea rasufla usurata.Liftul inca nu se opreste din urlat, cineva mai trebuie sa coboare.Asteptam. E prea cald, nu mai am rabdare. Ma intorc spre simona. Ma pufneste rasul, prea sta turtita! Ii fac semn din priviri sa iesim. Ajung prima la iesire, imi fac loc printre oameni si-s in libertate. Liftul nu mai urla, toti rasufla usurati. Una din pipite incepe din noua discutia, Maria se pregateste de plecare, totul are un sfarsit de basm.“CE? Sa mai iasa cineva!? Nu mai suport!”, se-aude, si vad cum deodata doamna cu coatele pluteste peste multime datorita membrelor ei inferioare spectaculoase, calca peste maria, trece accentuat peste piciorul meu stang  si pleaca trantind orice vede in cale. Simona e la jumatatea drumului. Decid sa o intampin inca in lift, si intru. Usile se inchid si intr-o tacere sacra o lasam pe Maria sa ne arate drumul catre terasa de la etajul paispe.

No comments:

Post a Comment